Despre Drd. Farm. Ema Gheorghiță

Drd. Farm. Ema Gheorghiță este fondatoarea brand-ului Cosmetrice, business 100% românesc și omul viziunea din spatele acestor produse gândite, testate și validate științific. Inspirate din propriile nevoi pentru o piele cu adevărat sănătoasă, radiantă și care să emane jovialitate prin toți porii.

Totul a pornit din convingerea că frumusețea vine din interior, iar cea mai bună strategie este maximizarea a ceea ce există deja, prin ingrediente active și proaspete care acționează targetat pe nevoile pielii. Adevărata măsură a frumuseții se află în a te împlini pe tine însăți - a deveni cea mai luminoasă și autentică versiune a ta, independent de orice alt etalon.

Cu o pasiune moștenită de la părinți și construită încă din copilărie, Drd. Farm. Ema Gheorghiță a studiat farmacia mai întâi, apoi a urmat specializarea în formulare cosmetică iar, în prezent, urmează doctoratul în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, secțiunea  Farmacie – Botanică Farmaceutică și Biologie celulară. 

„Aș putea spune că am o plăcere pentru implicările topice, cosmeceutice și terapeutice pentru specia Sedum, pe care o studiez intens, iar rezultatele obținute le voi patenta și introduce în formulări cosmetice unice pe viitor.

Mama este profesoară de chimie, iar tata este asistent medical. De mică luam păpușile si le administram tratamente, le preparam siropuri de tuse din acuarelă cu apă sau le dădeam cu cremă pe piele, facută din smântână cu unt și culoare. Eram complet fascinată de flacoanele sterile de antibiotice, cum combina tata serul fiziologic cu praful din sticla de antibiotic și apoi introducea seringa sa extragă suspensia. Era un deliciu pentru mine să văd cum la final pocnea seringa de două ori cu vârful degetelor pentru a scoate tot aerul din ac.

Chiar dacă am urmat un liceu de arte, inima m-a dus mereu către această meserie, pe care am simțit-o ca aparținându-mi încă de la naștere. Mi-am urmat visul, iar acum tu poți ține în mână cosmeceutice antiaging, create de mine și dovedite clinic de un centru acreditat.”

- Drd. Farm. Ema Gheorghiță

Cosmetrice înseamnă mecanism și concentrație exactă, aliniate la cele mai noi standarde de sănătate și eficiență prezente în literatura de specialitate. Reprezintă o declarație și totodată o dovadă a inovației ingredientelor active și a îngrijirii cu adevărat moderne, neinvazive.